Chemarea Lui
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
​
Nu am spus nimănui această experienţă, dar mă gândeam mereu ÅŸi mereu la ea. După vreo două săptămâni, o soră m-a chemat să o însoÅ£esc la o întâlnire cu directoarea unui centru de consiliere a femeilor în criză de sarcină. În acea perioadă, sora a mărturisit în biserica noastră cum Domnul i-a pus pe inimă să ajute femeile care au trecut prin avort. Atunci nu am înÅ£eles ce a vrut să spună, pentru că dacă nu te confrunÅ£i cu o problemă, nu ÅŸtii că acea problemă există.
​
La întâlnirea la care ne-am dus, directoarea i-a pus tot felul de întrebări sorei iar apoi, s-a întors spre mine ÅŸi m-a întrebat: „Tu ce zici?” Întrebarea ei m-a luat prin surprindere... Nu anticipasem nici o întrebare directă la adresa mea; eu doar o însoÅ£eam pe sora, nimic mai mult. Am stat câteva momente să mă reculeg. Ezitam să mărturisesc experienÅ£a pe care am avut-o cu două săptămâni în urmă (îmi era teamă să nu creadă că „am luat-o pe ulei”). TotuÅŸi, am început să povestesc experienÅ£a mea. Când am terminat, directoarea, cu lacrimi în ochi ÅŸi cu o voce blândă mi-a zis: „Miorika tu ai o chemare specială.” „Eu? ...am o chemare specială...? Nu sunt pregătită pentru o aÅŸa chemare,” am încercat eu să argumentez.
​
Directoarea, din nou cu o voce blândă, a spus: „Miorika, Dumnezeu echipează pe cine cheamă; El nu se uită la abilitatea ta, ci la disponibilitatea ta.” Întâlnirea s-a terminat cu rugăciune; ne-am despărÅ£it, am urcat în maÅŸină, am aruncat o privirea una la alta ÅŸi ne-am întrebat: „...Și acum... ce-i de făcut? Cu cine să vorbim?” În situaÅ£ii critice suni pe pastor; aÅŸa am È™i făcut. L-am sunat pe fr. Titus ColÈ›ea. Ne-am întâlnit imediat ÅŸi i-am povestit toate cele întâmplate. Ne-a ascultat cu mare atenÅ£ie, iar la urmă a spus: „Fetelor, sunteÅ£i chemate la o lucrare de pionierat! MergeÈ›i înainte! AveÅ£i tot sprijinul meu ÅŸi al bisericii noastre.” Åži aÅŸa am început lucrarea de pionierat cu Dumnezeu, pentru salvarea vieÈ›ilor copiilor nenăscuÈ›i.
​
În următoarele luni au urmat tot felul de cursuri de echipare dar ÅŸi o perioadă în care Diavolul a încercat să mă descurajeze în toate felurile. Eram la o clasă de instruire pentru consiliere ÅŸi majoritatea femeilor din clasă trecuseră prin experienÅ£a avortului. Descurajatorul a venit cu următoarele cuvinte: „Vezi, tu nici nu ai făcut avort, cum poti să te identifici cu femeile care au făcut avort? Mai bine ai renunÈ›a!” Se dădea o mare bătălie în mintea mea ÅŸi instructoarea a observat. A venit la mine ÅŸi m-a intrebat: „Miorika, ce te frământă?” I-am spus care era teama mea, la care, cu multă dragoste mi-a răspuns: „Dacă eÈ™ti aici, înseamnă că Dumnezeu te-a chemat ÅŸi El ÅŸtie cum te vei identifica cu femeile care au trecut prin avort.” Instructoarea a avut mare dreptate. De-a lungul anilor, El a fost credincios; mi-a dat întotdeauna cuvintele potrivite pentru fiecare situaÈ›ie.
​
Am luat cu mare responsabilitate chemarea lui Dumnezeu ÅŸi am început să fac schimbări radicale în viaÅ£a mea. Am început să pun pe primul loc în programul meu de fiecare zi pe Dumnezeu ÅŸi părtăşia cu El. Am început să citesc Cuvântul cu alÅ£i ochi; prin urmare, am început să descopăr făgăduinÅ£ele minunate ale Lui Dumnezeu faţă de cei care se încred în El. Aceste făgăduinÅ£e m-au ajutat să depăşesc orice încercare ÅŸi orice obstacol.
Slujirea de peste 14 ani în „cea mai mare lucrare pro-life din România” a fost pentru mine o pregătire pentru o slujire la un alt nivel ÅŸi un alt mod de a lupta pentru viaţă. Chemarea mi-a făcut-o Dumnezeu, nu un om ÅŸi tot El va dicta timpul ÅŸi direcÅ£ia ei. Timpul de slujire în acea organizaÈ›ie a fost rânduit de Dumnezeu ÅŸi tot El, la timpul potrivit, a închis uÈ™a È™i mi-a dat o nouă viziune pregătită de El. AÅŸa a luat fiinţă organizaÅ£ia Precious Little Feet Inc. în Statele Unite ÅŸi Precious Little Feet - Viaţă ÅŸi Speranţă în România.
​
Aceste ÅŸase cuvinte „Și pe mine! Și pe mine!" sunt o întrebare ÅŸi un răspuns. Întrebarea: ÅŸi pe mine cine mă va salva de la avort? Răspunsul: ÅŸi pe mine m-aÅ£i salvat de la avort. Dumnezeu mi-a arătat copiii care vor fi salvaÈ›i dacă ascult de El ÅŸi nu de oameni. „Și pe mine?..." este întrebarea copiilor din pântecele mamelor care sunt în pericol să fie avortaÅ£i; "Și pe mine, cine mă va salva de la moarte?” Aceste cuvinte au pătruns adânc în fiinÅ£a mea. Este strigătul copiilor care vor să trăiască, strigătul copiilor nenăscuÅ£i.
​
Rugăciunea mea este ca acestă întrebare: „Și pe mine, cine mă va salva?" să stârnească dorinÅ£a de a lupta împreună cu noi pentru copiii nenăscuÅ£i, având convingerea că, odată în veÅŸnicie, vom auzi cuvintele: „Și pe mine m-aÅ£i salvat de la moarte!"
Miorika Cristea
Președinte, Precious Little Feet
În data de 28 februarie 2002, Dumnezeu Și-a aruncat privirea spre pământ să caute „un om care să stea în spărtură!" Și...S-a oprit în dreptul meu. Era dimineaţă. Mă aflam pe genunchi la rugăciune ÅŸi deodată, am realizat că ceva neobiÅŸnuit se întâmpla: nu puteam să mă rog! Începeam să mă rog dar, după doar câteva cuvinte mă opream ÅŸi nu mai puteam spune nimic. Am început din nou să mă rog ÅŸi, din nou, nu puteam spune nimic. La un moment dat, am auzit o voce care îmi punea următoarea întrebare: „Miorika, te gândeÅŸti că poÅ£i fi mamă a sute de copii?" Această întrebare m-a ÅŸocat foarte tare ÅŸi am răspuns: „Doamne, ÅŸtii că eu am vrut copii, am avut unul pe care l-am pierdut prin avort spontan ÅŸi Tu mă întrebi dacă vreau sute? Åžtii că am fost operată È™i că nu pot să mai am copii..."
Am început să plâng... pentru că nu înÅ£elegeam nimic din ceea ce se petrecea între mine È™i Dumnezeu în acea dimineață de februarie. Dar, pentru că Dumnezeu nu ne pune niciodată în situaÅ£ii în care să bâjbâim, El mi-a dat o vedenie. Åžtiam că sunt în cer, pe un câmp imens dar indiferent în ce direcÅ£ie mă întorceam nu vedeam nimic altceva decât copii de toacte vârstele care alergau către mine ÅŸi strigau aceleaÅŸi cuvinte: „Åži pe mine! Åži pe mine!” Plângeam în hohote ÅŸi simÅ£eam cum vocile copiilor îmi străpungeau inima cu durere. Eram singură acasă. Am stat ÅŸi am plâns...nu ÅŸtiu cât...
​
​