Chemarea Lui

Nu am spus nimănui această experienţă, dar mă gândeam mereu şi mereu la ea. După vreo două săptămâni, o soră m-a chemat să o însoţesc la o întâlnire cu directoarea unui centru de consiliere a femeilor în criză de sarcină. În acea perioadă, sora a mărturisit în biserica noastră cum Domnul i-a pus pe inimă să ajute femeile care au trecut prin avort. Atunci nu am înţeles ce a vrut să spună, pentru că dacă nu te confrunţi cu o problemă, nu ştii că acea problemă există.

La întâlnirea la care ne-am dus, directoarea i-a pus tot felul de întrebări sorei iar apoi, s-a întors spre mine şi m-a întrebat: „Tu ce zici?” Întrebarea ei m-a luat prin surprindere... Nu anticipasem nici o întrebare directă la adresa mea; eu doar o însoţeam pe sora, nimic mai mult. Am stat câteva momente să mă reculeg. Ezitam să mărturisesc experienţa pe care am avut-o cu două săptămâni în urmă (îmi era teamă să nu creadă că „am luat-o pe ulei”). Totuşi, am început să povestesc experienţa mea. Când am terminat, directoarea, cu lacrimi în ochi şi cu o voce blândă mi-a zis: „Miorika tu ai o chemare specială.” „Eu? ...am o chemare specială...? Nu sunt pregătită pentru o aşa chemare,” am încercat eu să argumentez.

Directoarea, din nou cu o voce blândă, a spus: „Miorika, Dumnezeu echipează pe cine cheamă; El nu se uită la abilitatea ta, ci la disponibilitatea ta.” Întâlnirea s-a terminat cu rugăciune; ne-am despărţit, am urcat în maşină, am aruncat o privirea una la alta şi ne-am întrebat: „...Și acum... ce-i de făcut? Cu cine să vorbim?” În situaţii critice suni pe pastor; aşa am și făcut. L-am sunat pe fr. Titus Colțea. Ne-am întâlnit imediat şi i-am povestit toate cele întâmplate. Ne-a ascultat cu mare atenţie, iar la urmă a spus: „Fetelor, sunteţi chemate la o lucrare de pionierat! Mergeți înainte! Aveţi tot sprijinul meu şi al bisericii noastre.” Şi aşa am început lucrarea de pionierat cu Dumnezeu, pentru salvarea vieților copiilor nenăscuți.

În următoarele luni au urmat tot felul de cursuri de echipare dar şi o perioadă în care Diavolul a încercat să mă descurajeze în toate felurile. Eram la o clasă de instruire pentru consiliere şi majoritatea femeilor din clasă trecuseră prin experienţa avortului. Descurajatorul a venit cu următoarele cuvinte: „Vezi, tu nici nu ai făcut avort, cum poti să te identifici cu femeile care au făcut avort? Mai bine ai renunța!” Se dădea o mare bătălie în mintea mea şi instructoarea a observat. A venit la mine şi m-a intrebat: „Miorika, ce te frământă?” I-am spus care era teama mea, la care, cu multă dragoste mi-a răspuns: „Dacă ești aici, înseamnă că Dumnezeu te-a chemat şi El ştie cum te vei identifica cu femeile care au trecut prin avort.” Instructoarea a avut mare dreptate. De-a lungul anilor, El a fost credincios; mi-a dat întotdeauna cuvintele potrivite pentru fiecare situație.

Am luat cu mare responsabilitate chemarea lui Dumnezeu şi am început să fac schimbări radicale în viaţa mea. Am început să pun pe primul loc în programul meu de fiecare zi pe Dumnezeu şi părtăşia cu El. Am început să citesc Cuvântul cu alţi ochi; prin urmare, am început să descopăr făgăduinţele minunate ale Lui Dumnezeu faţă de cei care se încred în El. Aceste făgăduinţe m-au ajutat să depăşesc orice încercare şi orice obstacol.

Slujirea de peste 14 ani în „cea mai mare lucrare pro-life din România” a fost pentru mine o pregătire pentru o slujire la un alt nivel şi un alt mod de a lupta pentru viaţă. Chemarea mi-a făcut-o Dumnezeu, nu un om şi tot El va dicta timpul şi direcţia ei. Timpul de slujire în acea organizație a fost rânduit de Dumnezeu şi tot El, la timpul potrivit, a închis ușa și mi-a dat o nouă viziune pregătită de El. Aşa a luat fiinţă organizaţia Precious Little Feet Inc. în Statele Unite şi Precious Little Feet - Viaţă şi Speranţă în România.

Aceste şase cuvinte „Și pe mine! Și pe mine!" sunt o întrebare şi un răspuns. Întrebarea: şi pe mine cine mă va salva de la avort? Răspunsul: şi pe mine m-aţi salvat de la avort. Dumnezeu mi-a arătat copiii care vor fi salvați dacă ascult de El şi nu de oameni. „Și pe mine?..." este întrebarea copiilor din pântecele mamelor care sunt în pericol să fie avortaţi; "Și pe mine, cine mă va salva de la moarte?” Aceste cuvinte au pătruns adânc în fiinţa mea. Este strigătul copiilor care vor să trăiască, strigătul copiilor nenăscuţi.

Rugăciunea mea este ca acestă întrebare: „Și pe mine, cine mă va salva?" să stârnească dorinţa de a lupta împreună cu noi pentru copiii nenăscuţi, având convingerea că, odată în veşnicie, vom auzi cuvintele: „Și pe mine m-aţi salvat de la moarte!"

Miorika Cristea

Președinte, Precious Little Feet

În data de 28 februarie 2002, Dumnezeu Și-a aruncat privirea spre pământ să caute „un om care să stea în spărtură!" Și...S-a oprit în dreptul meu. Era dimineaţă. Mă aflam pe genunchi la rugăciune şi deodată, am realizat că ceva neobişnuit se întâmpla: nu puteam să mă rog! Începeam să mă rog dar, după doar câteva cuvinte mă opream şi nu mai puteam spune nimic. Am început din nou să mă rog şi, din nou, nu puteam spune nimic. La un moment dat, am auzit o voce care îmi punea următoarea întrebare: „Miorika, te gândeşti că poţi fi mamă a sute de copii?" Această întrebare m-a şocat foarte tare şi am răspuns: „Doamne, ştii că eu am vrut copii, am avut unul pe care l-am pierdut prin avort spontan şi Tu mă întrebi dacă vreau sute? Ştii că am fost operată și că nu pot să mai am copii..."

Am început să plâng... pentru că nu înţelegeam nimic din ceea ce se petrecea între mine și Dumnezeu în acea dimineață de februarie. Dar, pentru că Dumnezeu nu ne pune niciodată în situaţii în care să bâjbâim, El mi-a dat o vedenie. Ştiam că sunt în cer, pe un câmp imens dar indiferent în ce direcţie mă întorceam nu vedeam nimic altceva decât copii de toacte vârstele care alergau către mine şi strigau aceleaşi cuvinte: „Şi pe mine! Şi pe mine!” Plângeam în hohote şi simţeam cum vocile copiilor îmi străpungeau inima cu durere. Eram singură acasă. Am stat şi am plâns...nu ştiu cât...